Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2009

El, "EL", Eve-le mici si...ea

PETRUTA IONESCU

El, "EL", EVE-LE MICI SI...EA

(un soi de fabulă)

I.

Şi ajunse el, “cel… fară de vină”, fiindcă aşa-şi zicea, câteodată, da,
În fata unui jilţ frumos împodobit.
Şi acolo, rămase, drept e, ca traznit.
Sa fie el, acel “EL” – cel care îl privea ţintit?!?

….

_Seară faină, tinere domn, auzi el un glas limpede si cât de cât domol.

_Asemenea, răspunse el, privindu-l doar o secunda in ochi.
Acolo licărea ceva, dar n-ar fi putuut spune ce era.

_Frumos muzeu, nu-ţi pare? Păcat că e cam gol. Şi, in plus, e şi … cam frig. De-acolo, de la mine, eu nu mi-am luat nimic…

_De acolo…

_Permiţi o întrebare? Dar tu cum de eşti singur intr-o zi atat de … mare? Voiesc a zice in zi de sărbatoare.
E… ziua ta se pare.

Al nostru tînăr domn se încruntă subit, dar nu îndrăzni a zice “De unde ştii tu, oare, când este ziua mea?”

_Sincer să fiu, răspunse el, fără a privi pe bătrânel, ci un tablou aflat pe stânga, in foaier, eu ziua nu-mi serbez defel. Sunt alte gânduri care mă… macină mai tare. Azi, de e…